Tratatele Uniunii Europene: de la Roma la Lisabona

Tratatele Uniunii Europene sunt acordurile internaționale semnate de toate statele membre, care stabilesc ce poate face Uniunea, cum se iau deciziile și ce drepturi au cetățenii. Ele joacă în Uniune un rol asemănător cu al unei constituții într-un stat, chiar dacă nu poartă acest nume: tot ce fac instituțiile europene trebuie să aibă temei într-un tratat.

Ghidul urmărește pas cu pas cum au apărut tratatele, ce schimbă fiecare, ce conțin cele două texte de bază în vigoare și ce procedură se aplică atunci când statele vor să le modifice. Dacă îți lipsește imaginea de ansamblu, începe cu articolul despre cum funcționează Uniunea Europeană.

Ce sunt tratatele UE și de ce contează?

Tratatele sunt dreptul primar al Uniunii, adică cel mai înalt nivel al regulilor europene. Tot ce se adoptă mai departe, adică regulamentele, directivele și deciziile, se numește drept derivat și nu poate contrazice tratatele. Diferența dintre cele două este explicată în materialul despre legislația UE.

Ca să înțelegi de ce sunt importante, ține minte principiul atribuirii de competențe: Uniunea poate acționa doar în domeniile în care statele i-au dat puteri prin tratate. Ce nu este scris în tratate rămâne la nivel național. De aceea orice dezbatere despre „cine are dreptul să decidă” se întoarce, în ultimă instanță, la textul tratatelor.

Cum au apărut tratatele: de la cărbune și oțel la Uniune

Prima etapă a fost modestă. Șase state europene au pus în comun producția de cărbune și oțel, pentru ca războiul dintre ele să devină, practic, imposibil, pentru că materiile prime ale armelor ajungeau sub control comun. Apoi au semnat la Roma tratatele care au creat Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

De aici, evoluția s-a făcut în trepte:

Cetățenia europeană, pe care o folosești când călătorești sau când votezi la alegerile europene, își are originea în Maastricht. Ce drepturi îți oferă concret găsești în explicația despre cetățenia europeană.

Ce conțin cele două tratate de bază?

În forma actuală, Uniunea funcționează pe două texte, de valoare juridică egală: Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Primul este mai scurt și mai principial, al doilea este mai tehnic și mai lung.

TUE fixează valorile Uniunii, printre care demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului. Tot aici sunt descrise instituțiile, principiile de bază ale cooperării și procedura prin care un stat poate ieși din Uniune. TFUE detaliază competențele, politicile (piața internă, agricultura, transporturile, mediul, concurența), procedurile de adoptare a legilor și rolul Curții de Justiție.

Alături de ele stă Carta drepturilor Uniunii Europene, care are aceeași valoare juridică cu tratatele. Ea se aplică instituțiilor europene și statelor membre atunci când acestea aplică dreptul UE, nu în orice situație internă.

Sfat: când vezi o trimitere de tipul „articolul din TFUE”, deschide textul oficial pe portalul EUR-Lex. Numerotarea articolelor s-a schimbat odată cu Lisabona, deci verifică mereu versiunea consolidată.

Cum se modifică un tratat?

Tratatele se schimbă mai greu decât orice lege națională. Procedura obișnuită de revizuire pornește de la o propunere a unui guvern, a Parlamentului European sau a Comisiei, iar Consiliul European decide dacă se convoacă o convenție formată din reprezentanți ai parlamentelor naționale, ai guvernelor, ai Parlamentului European și ai Comisiei. Apoi urmează o conferință a guvernelor, iar la final toate statele trebuie să ratifice modificarea, potrivit propriilor reguli constituționale.

Pentru România, ratificarea trece prin Parlament sau, în anumite cazuri, printr-un referendum, iar Curtea Constituțională poate fi sesizată să verifice compatibilitatea textului cu legea supremă. Cum este alcătuită legea supremă și cum se revizuiește ea, vezi în articolul despre structura Constituției României.

Există și proceduri simplificate pentru modificări limitate, cum ar fi trecerea unor decizii de la unanimitate la majoritate, dar și acestea cer acordul unanim al Consiliului European și, de regulă, aprobări naționale.

Ce se întâmplă când un stat aderă sau iese din Uniune?

Aderarea la Uniune se face printr-un tratat de aderare, negociat între statul candidat și statele membre și ratificat de toți. Statul candidat trebuie să îndeplinească criteriile de la Copenhaga: instituții democratice stabile, economie de piață funcțională și capacitatea de a prelua regulile europene.

Ieșirea este reglementată într-un articol distinct al TUE. Statul care vrea să plece notifică Consiliul European, apoi negociază un acord de retragere, iar tratatele încetează să i se mai aplice fie de la intrarea în vigoare a acordului, fie după un termen stabilit în procedură, dacă nu se ajunge la înțelegere. Procedura există, dar aplicarea ei a arătat că este complicată și lentă.

Tot în tratate există un mecanism de protecție a valorilor comune. Dacă un stat încalcă grav și persistent aceste valori, instituțiile pot declanșa o procedură care, în cazul extrem, duce la suspendarea unor drepturi, inclusiv a dreptului de vot în Consiliu.

Cum folosești tratatele ca cetățean?

În viața de zi cu zi nu citești tratate, dar rezultatele lor îți ating drepturile. Libertatea de a lucra sau de a studia într-un alt stat membru, protecția datelor tale și dreptul de petiție se sprijină pe texte din tratate sau din Carta drepturilor Uniunii. Dacă ți se pare că un stat sau o instituție ți-a încălcat un drept garantat de dreptul european, te poți adresa mai întâi serviciilor de ajutor ca SOLVIT, apoi, dacă e cazul, instanțelor naționale, care pot cere clarificări Curții de Justiție.

Pe aceeași temă, citește și Adoptarea euro: criteriile de convergență pe înțeles.

Pe aceeași temă, citește și Subsidiaritatea în UE: cine decide, Bruxelles sau statul tău.