Cuprins 6 secțiuni
Principiul subsidiarității spune că Uniunea Europeană poate acționa într-un domeniu care nu îi aparține exclusiv doar atunci când scopul nu poate fi atins suficient de bine de statele membre și poate fi realizat mai bine la nivel european. Cu alte cuvinte, decizia rămâne cât mai aproape de cetățean, iar Bruxelles-ul intervine doar când e nevoie de o acțiune comună.
Principiul răspunde la o întrebare pe care o auzi des: „cine decide, de fapt, asta?”. Mai jos vezi cum se împart competențele între Uniune și statele membre, ce mai înseamnă proporționalitatea, ce rol au parlamentele naționale și cum poți verifica singur dacă o propunere respectă regulile. Pentru cadrul general al Uniunii, vezi cum funcționează Uniunea Europeană.
Cum se împart competențele între Uniune și statele membre?
Răspunsul direct: tratatele stabilesc trei mari categorii de competențe, iar tot ce nu este dat expres Uniunii rămâne în mâna statelor. Acesta este principiul atribuirii: Uniunea are doar puterile pe care statele i le-au dat prin tratate, așa cum explică și articolul despre tratatele Uniunii.
| Tipul de competență | Cine poate legifera | Exemple de domenii |
|---|---|---|
| exclusivă | doar Uniunea | uniunea vamală, regulile de concurență ale pieței interne, politica monetară pentru zona euro, politica comercială comună |
| partajată | Uniunea și statele, împreună | piața internă, agricultura, mediul, transporturile, energia, protecția consumatorilor |
| de sprijin | statele; Uniunea doar completează | sănătatea, educația, cultura, turismul, protecția civilă |
La competențele exclusive, statele nu mai pot adopta propriile legi decât dacă Uniunea le dă permisiunea. La cele partajate, statele legiferează în măsura în care Uniunea nu a făcut-o. La cele de sprijin, Uniunea poate finanța, coordona sau încuraja cooperarea, dar nu poate armoniza legile naționale.
Ce înseamnă concret subsidiaritatea?
Subsidiaritatea se aplică doar în domeniile cu competențe partajate, nu în cele exclusive. Pentru a justifica o acțiune europeană, Comisia trebuie să arate două lucruri: statele membre nu pot rezolva problema suficient de bine singure, deoarece ea are caracter transfrontalier sau dimensiune europeană, și acțiunea comună aduce un plus clar.
Un exemplu cotidian: poluarea unui râu care curge prin mai multe țări. Un singur stat nu o poate opri singur, deci o reglementare europeană este justificată. În schimb, programa unei școli generale nu are un astfel de caracter, de aceea educația ține de competența statelor, iar Uniunea doar sprijină schimburile și programele de studii.
Principiul se leagă de ideea mai veche de a lua decizii cât mai aproape de oameni. În România, aceeași logică funcționează între stat și autoritățile locale, cum se vede în articolul despre administrația locală, unde primăria decide asupra problemelor comunității, iar statul intervine când o problemă depășește nivelul local.
Ce este proporționalitatea?
Proporționalitatea este al doilea principiu de control și spune că conținutul și forma acțiunii Uniunii nu trebuie să depășească ce este necesar pentru obiectivele tratatelor. Dacă o directivă ar fi suficientă, nu se justifică un regulament, care se aplică direct. Dacă o recomandare rezolvă problema, nu e nevoie de o lege obligatorie. Diferența dintre actele europene este explicată în materialul despre legislația UE.
Subsidiaritatea răspunde la întrebarea „dacă trebuie să acționeze Uniunea”, iar proporționalitatea la „cât și cum”. Împreună limitează tendința de a muta toată puterea la nivel european.
Care este rolul parlamentelor naționale?
Parlamentele naționale sunt „paznicii” subsidiarității. Orice propunere legislativă a Comisiei le este trimisă și ele au la dispoziție un termen de câteva săptămâni ca să verifice dacă respectă principiul. Dacă un parlament consideră că nu, poate emite un aviz motivat.
Fiecare parlament național are două voturi, câte unul pentru fiecare cameră în sistemele bicamerale, cum este cel din România, descris în articolul Parlamentul României. Dacă avizele motivate ajung la un anumit prag, se declanșează mecanismul de alertă timpurie:
- cartonașul galben: dacă cel puțin o treime din voturi se opun, Comisia trebuie să reexamineze propunerea; poate să o mențină, să o modifice sau să o retragă, motivându-și decizia;
- cartonașul portocaliu: pentru propunerile din procedura obișnuită, dacă majoritatea simplă a voturilor se opune, propunerea poate fi blocată de Parlamentul European sau de Consiliu înainte de a continua.
Mecanismul nu dă dreptul la veto, dar obligă Comisia să justifice public de ce o propunere este necesară. Odată adoptat actul, un stat sau un parlament național poate merge, prin guvern, la Curtea de Justiție pentru a-l anula pentru încălcarea subsidiarității.
Cum verifici tu dacă o propunere respectă regulile?
Fiecare propunere a Comisiei vine cu o expunere de motive, în care trebuie explicată justificarea subsidiarității, și, în multe cazuri, cu o evaluare a impactului. Aceste documente sunt publice, iar în cadrul consultărilor poți trimite observații. Cum participi la astfel de consultări în România este descris în transparența decizională, iar reflexele sunt similare cu cele de la nivel european.
Un test simplu pe care îl poți aplica singur are trei întrebări. Problema depășește granițele unui stat? Statele au încercat deja și au eșuat? Soluția comună aduce un avantaj măsurabil? Dacă răspunsurile sunt negative, merită să cauți ce spun parlamentele naționale.
Întrebări frecvente
Ce înseamnă subsidiaritate în Uniunea Europeană?
Înseamnă că Uniunea acționează în domeniile care nu îi aparțin exclusiv doar dacă obiectivul nu poate fi atins suficient de statele membre și se realizează mai bine la nivel european.
Care este diferența dintre subsidiaritate și proporționalitate?
Subsidiaritatea stabilește dacă Uniunea are dreptul să acționeze. Proporționalitatea stabilește cât de departe poate merge acțiunea, pentru a nu depăși ce este necesar.
În ce domenii decide doar Uniunea?
În cele cu competență exclusivă: uniunea vamală, regulile de concurență ale pieței interne, politica monetară pentru zona euro și politica comercială comună.
Ce este cartonașul galben?
Este un mecanism prin care parlamentele naționale, dacă reprezintă cel puțin o treime din voturile alocate, obligă Comisia să reexamineze o propunere pe care o consideră contrară subsidiarității.
Poate fi anulată o lege europeană pentru încălcarea subsidiarității?
Da, un stat sau un parlament național poate cere Curții de Justiție anularea actului, dacă dovedește că Uniunea a acționat peste limitele pe care i le-au dat tratatele.
