Cuprins 6 secțiuni
Starea de urgență și starea de asediu sunt regimuri excepționale prin care statul poate lua măsuri speciale când o situație gravă amenință siguranța țării sau ordinea publică. Le instituie Președintele României, iar Parlamentul trebuie să încuviințeze decizia în cel mult cinci zile. Pentru că ele pot restrânge temporar anumite drepturi, Constituția le înconjoară cu garanții stricte.
Termenii sunt folosiți uneori ca și cum ar fi sinonime sau ar fi echivalenți cu alte situații, cum este starea de alertă. Mai jos vezi ce reprezintă fiecare, cine decide, ce drepturi pot fi limitate, ce nu se poate face niciodată și cum verifici că o măsură este legală. Textul este informativ și general.
Ce sunt starea de urgență și starea de asediu
Starea de urgență și starea de asediu sunt stări excepționale, adică situații în care regulile obișnuite sunt completate cu măsuri speciale, pe o perioadă limitată. Ele se instituie pentru amenințări de o gravitate deosebită, cum ar fi pericole la adresa ordinii constituționale, a siguranței naționale sau calamități de amploare.
Diferența dintre ele este una de intensitate și de motiv. Starea de asediu este asociată în general cu pericole majore pentru siguranța statului, iar măsurile pot fi mai ample. Starea de urgență este asociată cu situații grave de ordin public sau cu dezastre, iar măsurile sunt, de regulă, mai restrânse. Ambele sunt reglementate în detaliu printr-un act normativ special, iar Constituția stabilește doar cadrul general.
Cine le instituie și cine le încuviințează
Președintele României instituie starea de asediu sau starea de urgență, în întreaga țară sau în anumite zone, și cere Parlamentului încuviințarea măsurii. Termenul pentru a solicita încuviințarea este de cel mult cinci zile de la luarea măsurii.
| Pas | Cine acționează | Ce se întâmplă |
|---|---|---|
| 1 | Președintele | instituie starea, pe tot teritoriul sau în unele zone |
| 2 | Președintele | cere Parlamentului încuviințarea, în cel mult cinci zile |
| 3 | Parlamentul | dezbate și aprobă (sau nu) măsura |
| 4 | Autoritățile | aplică măsurile stabilite prin actul de instituire, în limitele legii |
Rolul Parlamentului este un contrabalans important: o decizie care afectează drepturile oamenilor nu poate rămâne doar la latitudinea executivului. Pentru poziția Președintelui în sistem, citește Președintele României: atribuții și limitele funcției. Ideea de control între puteri este explicată în Separația puterilor în stat: cum se controlează reciproc, iar harta generală a instituțiilor în Instituțiile statului român: cine ce face, pe înțeles.
Ce drepturi pot fi restrânse și în ce condiții
Restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți este permisă doar prin lege și doar dacă se impune pentru motive precum apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății sau a drepturilor altora. Constituția stabilește un set de condiții care se aplică și în stările excepționale.
- Doar prin lege. Nu poți restrânge un drept printr-un simplu ordin sau printr-o decizie administrativă fără bază legală.
- Doar dacă este necesar într-o societate democratică. Măsura trebuie să aibă un scop legitim.
- Proporționalitate. Restrângerea trebuie să fie adecvată situației și nu poate merge mai departe decât este nevoie.
- Fără discriminare. Regulile se aplică egal.
- Fără a afecta existența dreptului. Nu poți elimina complet un drept, ci doar îi limitezi exercițiul.
Exemplele din practică țin de restricții de circulație, de limitarea unor adunări sau de reguli privind accesul în anumite zone. Ele nu înseamnă că toate drepturile sunt suspendate. Dimpotrivă, unele nu pot fi atinse nici în stări excepționale: de pildă, interdicția torturii sau dreptul la viață rămân protejate.
Atenție: dacă o autoritate îți impune o restricție în timpul unei stări excepționale, ai dreptul să știi pe ce act se bazează. Cere textul actului și verifică dacă a fost publicat oficial. Poți contesta măsura la instanță sau poți sesiza Avocatul Poporului, ca în Avocatul Poporului: când și cum îi trimiți o sesizare.
Ce nu se poate face pe durata stării de urgență sau de asediu
Constituția blochează două lucruri pe durata stărilor excepționale: dizolvarea Parlamentului și revizuirea Constituției. Scopul este evident: într-un moment în care libertățile pot fi limitate, nimeni nu ar trebui să profite de situație ca să schimbe regulile jocului sau să elimine instituția care controlează executivul.
Prin urmare, Parlamentul continuă să funcționeze, își păstrează dreptul de control și poate verifica dacă măsurile sunt legale. Iar textul legii supreme, descris în Constituția României: structură, principii și revizuire, rămâne neschimbat până la încheierea situației excepționale.
În plus, actele prin care se aplică măsurile pot fi verificate de instanțe: actele administrative merg la contenciosul administrativ, iar dacă o lege sau o ordonanță dată pe această perioadă este contestată, intervine Curtea Constituțională, al cărei rol este explicat în Curtea Constituțională: rolul ei și cum ajunge o cauză acolo. Controlul poate avea loc și ulterior, nu doar în timpul măsurii.
Diferența față de starea de alertă și alte situații speciale
Starea de alertă nu este același lucru cu starea de urgență sau de asediu, fiindcă este o altă situație, reglementată prin legi speciale, nu prin dispoziția directă a Constituției. Ea apare, de obicei, în contextul protecției civile sau al sănătății publice, iar autoritățile care o declară și regulile aplicabile sunt cele din legea specială.
Pentru tine, diferența contează din două motive. Primul este competența: cine a luat decizia și cine o controlează. Al doilea este legalitatea restricțiilor: orice limitare a unui drept trebuie să aibă bază legală, indiferent de numele situației. Dacă auzi un termen și nu ești sigur ce reprezintă, verifică actul în Monitorul Oficial, unde se publică deciziile oficiale, așa cum arată Monitorul Oficial: ce se publică și cum îl consulți.
Pe aceeași temă, citește și Moțiunea de cenzură: cum poate fi demis un Guvern.
Pe aceeași temă, citește și Suspendarea Președintelui: procedura din Constituție.
Întrebări frecvente
Cine poate institui starea de urgență sau de asediu?
Președintele României, în baza Constituției, pentru întreaga țară sau pentru anumite unități administrativ-teritoriale.
Câte zile are Parlamentul la dispoziție să încuviințeze măsura?
Președintele trebuie să ceară încuviințarea Parlamentului în cel mult cinci zile de la luarea măsurii. Parlamentul decide apoi dacă o aprobă.
Pot fi suspendate toate drepturile cetățenilor?
Nu. Doar exercițiul unor drepturi poate fi restrâns, prin lege, proporțional și fără discriminare. Unele drepturi rămân protejate în orice situație.
Se poate dizolva Parlamentul în timpul stării de urgență?
Nu. Constituția interzice dizolvarea Parlamentului pe durata stărilor excepționale, la fel ca revizuirea ei.
Starea de alertă este același lucru cu starea de urgență?
Nu. Starea de alertă este o altă situație, reglementată prin legi speciale, cu autorități și reguli proprii.
